vineri, 19 noiembrie 2010

miercuri, 17 noiembrie 2010

cartea

mi-o imaginez pe un drum aglomerat, într-o maşină gonind pe autostradă. împachetată în hârtie groasă, tipărită pe-o parte cu scrisul altor inimi. mirosind a cerneală sau a cretă, visând să se facă eşarfă la gâtul lumilor feminine. sau o văd pe rafturi, dormind în puful obsesiilor ei. am fantezisme că va fi adusă la târg în burta unui camion ca marfa de contrabandă. sau poate ar încăpea în burta unei păpuşi dintr-un film desuet.
oricum, e pentru prima oară când îmi voi vedea cartea în ziua lansării. e neverosimil şi frustrant, dar încărcat de emoţie şi încordare ca la o primă întâlnire. parc-aş fi o florinăhologramă care intră prin mine şi iese prin partea cealaltă bucuroasă, înălţând zmeie.

P.S.: Eua va fi lansată vineri, ora 15.00 la standul Editurii Paralela 45 – Târgul de Carte Gaudeamus (Pavilionul Central Romexpo).

marți, 9 noiembrie 2010

“Galaţi, oraşul scrie, oraşul citeşte”
Joi, 11 noiembrie 2010, ora 12.00 lansăm Revista Dunărea de Jos nr. 105 şi două cărţi poştale cu Grigore Hagiu şi Costache Conachi.
Vă aştept la mansardă!

joi, 4 noiembrie 2010

miercuri, 3 noiembrie 2010

EUA
la “Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură”
(18 – 22 noiembrie 2010, Bucureşti)


Vineri, 19 noiembrie 2010, orele 15.00 vă aştept la standul Editurii Paralela 45 din Pavilionul Central Romexpo, unde va avea loc lansarea cărţilor:
Colecţia AVANPOST

Eua – Florina Zaharia
Numele meu e Dmitri – Dmitri Miticov

Invitaţi:
Dan Mircea Cipariu, Andra Rotaru, Florina Zaharia şi Dmitri Miticov

luni, 1 noiembrie 2010

Miroase.
Un mânz de miros se zbenguie în jurul oraşului.
Frunze ude din care se scurg culorile, pământ jilav din care fuge puiul pământ, mâini şi genunchi înfofoliţi în piele reavănă, vise de fată într-un vis de băiat, geamuri aburite de autobuz, ciment ciment ciment lipind rătăcirile în corp, resturi de crengi şi păduri. Gutui răzălite în suc de hohote şi panici.
Ce toamnă!
Mirosul atinge ţesuturi şi fire secrete şi împleteşte ilice.