miercuri, 24 februarie 2010

Familia Dragobete: monica şi rebeca

O incizie mică, un fel de smile în partea de jos a burţii. Şi din monica au izbucnit inimi umede şi lipicioase adunate din călătoriile globulelor, oaselor, celulelor. Ce de luminiţe pupăcioase au devenit ţipetele rebecăi! Ce bine că plânge, ce bine că râde, priveşte şi urlă, da, de-acum încolo va umple nopţile nefolosite cu fiinţa ei, cu insomniuţele care ţin drepţi oamenii mari.
Laptele monicăi va purta şorţuleţ şi bărbiţă şi vitamine şi va fi un fel de univers învingător.
Rebeca e cu noi. De două zile, de două dimineţi sângele ei desenează străduţe prin lume. În stânga şi dreapta, înainte şi dedesubt oamenii sunt emoţionaţi şi se jură ce frumoasă e rebeca şi îşi sharuiesc un sms din care iese o mânuţă care îţi agaţă privirea pentru totdeauna. Bunicile vin de departe lăsând totul baltă, prinzând din zbor inimile care se ridică din monica şi rebeca.