vineri, 10 septembrie 2010


rochiţa s-a dezvelit, în sfârşit, şi s-a lipit de cer.
eu veneam din burta ei, ca un ţipăt...
şi voiam să pun deoparte braţele şi genunchii din ţipăt.
să cresc doar pe sub ea, să mă trezesc fetiţă, să-mi rod din inimă şi să râd.

2 comentarii:

  1. Sint ochi care privesc cu alte sperante la clipe.. Fugim de noi si ne intilnim cu noi.. Dorim doar clipe impreuna..Sa atingem pielea iubitei, sa visam.. Sa fim impreuna..Sa facem un amor pe care sa nu-l putem uita niciunde vom ajunge..Sa fim o clipa eterna..O clipa infinita..

    RăspundețiȘtergere
  2. Septembrie e o felie curgatoare de timp..Prin care ne navigam emotiile, si unele tristetzi si fericiri..Septembrie e un prieten cu care ne reintilnim dupa 1 an..Si cu care, dupa indelungi discutii printre dansurile frunzelor si al ploii, reinviem aceleasi amintiri de acum 1an, 2 ani, 3 ani..Stim, ca, atunci cind ne reintilnim sintem altii.. Mai maturizati, sau mai tristi, sau veseli..Avem neschimbat doar numele.. Noi si septembrie, o poveste despre timp si evolutie..
    As fi vrut sa ma nasc in septembrie..Ca sa imprumut originii mele o picatura din singele lui albastru..

    RăspundețiȘtergere